Batman & Robin: 29 de ani mai târziu, am completat colecția!
-
29 de ani mai târziu, am reușit în sfârșit să pun mâna pe legendarul volum 2 din seria Batman & Robin, o adaptare a filmului regizat de Joel Schumacher. Când banda desenată se vindea la tarabe, eu aveam 5 ani și încă nu învățasem să citesc. Abia anul viitor am început să cumpăr ”Aventurile lui Batman” în încercarea de a desluși literele... așa că am ratat primele reviste din seria Batman care au fost traduse pe la noi.
Dar săptămâna aceasta am reușit să cumpăr în sfârșit actul secund al poveștii (după ce prin 2020 am cumpărat prima parte, crezând că am șanse infime de a ajunge să dețin și volumul 2). Sentimentul de a pune mâna pe o bucată pierdută din copilărie, pe care mi-am dorit-o atunci când deja nu se mai găsea pe nicăieri, chiar este ceva minunat.
Voi ce ați citit prima dată? Care este banda desenată pe care vi-o amintiți din primii ani de copilărie, care v-a impresionat sau v-a lăsat o impresie puternică?
