Xbox OG
-
Vreau sa va mai arat un mic proiect de suflet si cum am ajuns sa prind microbul cu Xbox-ul original

Totul a inceput acum vreo doi ani. Nu mai avusesem niciodata consola asta, dar cum imi place la nebunie sa repar lucruri, am vrut intentionat una mai tavalita, de proiect. Am luat-o pe cea mai ieftina de pe OLX. In poze arata cat de cat ok, dar cand a sosit coletul, am crezut ca mi-am luat o mare teapa (probabil si vanzatorul a crezut ca a scapat de o rabla).Cand am deschis cutia, pur si simplu cadea pamant din ea. Consola era inca sigilata, dar cand i-am dat drumul, surpriza, pornea direct cu ledul rosu intermitent. Am desfacut-o si era plina de rugina inauntru. Spre mirarea mea, dupa ce am dat jos stratul de praf, placa de baza arata super bine, fara pic de coroziune. Consola a venit complet cheala, fara accesorii, asa ca ulterior am mai luat un Xbox la pachet cu un controller Duke ca sa am cu ce sa testez. M-am apucat de treaba si i-am schimbat toti condensatorii, pentru ca majoritatea erau deja umflati. Totusi, eroarea cu ledul rosu persista. Dupa ce i-am pus un cablu AV bun, consola pornea normal, dar ledul nu se mai aprindea deloc. Atunci mi-am dat seama ca ledul verde era ars, de asta palpaia doar in rosu in loc de portocaliu (cand detecta lipsa cablului video).
Fiind primul meu Xbox OG, am vrut sa il fac mai special. Am chituit carcasa pe unde era lovita, crapata, am dat primer si am vopsit-o. Am ales totusi sa ii pastrez logo-ul original fisurat, ca un semn de amintire pentru starea in care a fost.
Acum consola merge foarte bine. Are modding TSOP si un HDD de 1TB plin cu bunatati. Partea amuzanta e ca dupa ea au mai urmat inca 4 bucati salvate, iar ultima prinsa e chiar o versiune 1.0.
Pe viitor vreau neaparat sa incerc un upgrade la 128MB RAM pe una din ele. Nu ca as avea neaparat nevoie, dar o vreau pur si simplu ca provocare. Poate ma bag si la un upgrade de CPU, dar Pentium III Tualatin la 1.4ghz se gasesc greu si scumpe.

-

-
@21st_Fatality foarte cool proiectul, mi se pare ca sigla spartă îi adăugă considerabil de multă personalitate
-
@21st_Fatality Foarte misto! Arta bine rezultatul final. E un farmec, in a lua un obiect vechi, care nu a avut cea mai buna viata, si a-l readuce in "lumina reflectoarelor".
Xbox-ul OG, este consola pe care mi-am dorit-o mereu, in adancul sufletului meu. Prima, si de altfel, singura data, cand am pus mana pe una, a fost in 2001 (sau 2002 -- nu mai stiu exact), la un prieten.
Am jucat Halo: Combat Evolved. Mi se parea fabulos cat de bine arata, si cat de extraterestra putea fi, in acelasi timp, comparativ cu un PC. Sa joci un FPS, fara un mouse, era o adevarata provocare. Nu aveam pic de indemnare. Si cu toate astea, nu renuntam. Eram prea absorbit de ce se intampla. Toti stimulii imi erau activati la maximum -- tineam in mana un controller care mi se parea foarte ciudat. Incercam sa controlez, cu mainile inclestate pe acea "dubiosenie", un shooter! Absurd, enervant, incitant! De neimaginat, pentru mine, atunci.
Desigur, cu toate astea, eu eram mare fan PC. Cu nasul pe sus. Incercam sa nu arat prietenului meu, entuziasmul prea mult. La final de "sesiune", nu cred ca am zis decat un rece "misto". In sinea mea, era alta poveste. As fi luat-o acasa, in secunda doi! Si as fi stat nopti intregi, lipit de tubul catodic cu "dubiosenia" in mana!

Mi-a ramas amintirea asta cu mine mereu. Cativa ani mai tarziu, am avut ocazia buna sa cumpar un PS2, si am facut-o. Am pornit pe un drum cu PlayStation, dar, mereu m-am gandit la primul Xbox. La explozia aia de verde, atunci cand pornea. Multi ani, a ramas un dispozitiv misterios, ce se voia descoperit. Dar, care, pentru mine, pana in ziua de azi, a ramas un necunoscut.
Proiecte de genul asta, ma fac sa ma gandesc putin, sa caut pe undeva un Xbox OG. Si numai ca sa joc Half Life 2-ul ala vechi. O consola frumoasa, explorata de mine, numai prin imaginatie.

-
@Vlad Acum l-am vazut. Foarte tare. Verdele acela e special pentru Xbox
Xbox-ul original a fost construit ca un tanc si cred ca e cea mai modabila consola din toate timpurile. S-a format o intreaga comunitate de pasionati doar in jurul acestui aspect, asa ca sunt sanse uriase sa gasesti una gata modata cu cip. Eu am deja doua bucati, insa prima cumparata ramane slabiciunea mea.
In ceea ce priveste controlerul, faimosul Duke este de departe favoritul meu. Avand mainile mai mari, se potriveste perfect si imi ofera cea mai buna priza. Am fost de-a dreptul innebunit dupa editia aniversara de 20 de ani realizata de Hyperkin. Ecranul integrat care rula animatia originala de pornire arata incredibil si am fost foarte aproape sa il cumpar. Totusi, merita mentionati si cei de la Retrofighters, deoarece produc controllere excelente, dedicate pentru fiecare consola in parte, echipate cu mufa nativa si dongle wireless.

